Dans alb

Ca să trezesc oamenii din somnul lor uneori trebuie să dansez aşa cum nimeni nu o poate face. Suflet bătrân sau nu, încerc să mă perfecţionez, căci nu totdeauna reuşesc. Cei care se trezesc primesc nume noi, cele dintâi, şi-şi amintesc începutul. Ştiind ce urmează, aceştia se sufocă în aşteptarea împlinirii şi numără clipele care trec cu greutate. Am mâna prinsă în norii ce-şi aşteaptă rândul la zăpadă şi visul lor cu mine era unul plin de iubire. Ca să trezesc oamenii dansez desculţă prin gândurile firelor de iarbă ce-şi aşteaptă rândul la viaţă şi visul lor e unul plin de culori. Am adunat argint de lună plină la glezne şi ştiu că mi-e pusă la încercare răbdarea, mi-e pusă credinţa la încercare, mi-e pusă inima la încercare în dansul meu. Dar descoperirile mele sunt preţioase şi le pun deoparte, pentru vreme de lumină. Se cutremură pământul, marea şi cerul se trezesc la rându-le, se desprind sorii din locul lor căci lumea se trezeşte. Am luat decizia de a dansa un curcubeu la răscruce de drumuri şi a devenit singura formă de expresie înaltă a fiinţei care sunt. Şi în dansul meu rostesc cuvinte care mută munţii, care schimbă drumul apelor şi care descâlcesc fire încurcate de alţii care niciodată nu au avut ce face. Din descâlcelile acestea am aflat adevărul şi te-am găsit pe tine, Alb ca libertatea însăşi. Mi-ai zâmbit şi mi-ai spus să nu mai privesc înapoi. Chiar dacă voi greşi un pas sau doi, voi rămâne cu dansul şi cu urmările lui. Am fost oarbă în faţa dansului meu şi nu i-am văzut frumuseţea până când nu ai apărut tu, care, trezindu-te ţi-ai reluat numele de Alb şi acum aştepţi ca împlinirile să se împlinească. Pură lumină, infinită, inepuizabilă, acesta este dansul meu şi oamenii se trezesc în fiecare clipă. Devenim UNUL în fiecare clipă când realizăm că singurele momente de pericol sunt atunci când vrem să renunţăm sau să ne mulţumim cu puţin. Dansez alb cu Albul meu şi ştiu ce frumoasă este dimineaţa trezirii lui UNU...