Ascult ploaia de lumină în fiecare clipă şi mă dor cumplit nealegerile oamenilor. Mă doare nelibertatea lor. Unii sunt cu jumătate de fiinţă în prăpastia întunericului şi tot nu cred în existenţa iubirii. Le văd zbaterile, le simt rătăcirile, le ascult necredinţa, le miros frica fără de limite şi acum ştiu că Întunecata pădure dinlăuntru are forme nebănuite. Şi animalele, şi oamenii, şi stelele, şi îngerii tremură sub biciul nedreptăţii. Animalele, stelele şi îngerii ştiu că au mereu de ales. Oamenii au uitat. Putem alege să fim mai mult de atât. Putem fi liberi. Trei zile de apus vor aduce pentru întotdeauna Răsăritul. Lucrurile se schimbă. Protecţie pe umeri de la soare avem cu toţii, dar numai unii poartă semnul lui. Acolo unde focul curăţă şi vindecă, tăcerea a ars. Doar înfruntarea îţi oferă adevărata libertate. Nu ai mai fi cine eşti fără alegerile pe care le faci. Cel care iubeşte crede în imposibil. Cel care a venit să facă lumină ştie că fără el nu se poate. Cel care vrea schimbare trebuie să fie el însuşi schimbarea. Oriunde se află lumina sunt şi eu. Dacă laşi o mască oamenilor îţi vor spune adevărul. Ia-le masca şi te vor minţi. Am simţit durere la ultimul Crăciun pe care l-am făcut în genunchi, dar coloana a rămas la fel ca şi bradul împodobit, dreaptă. Am simţit neputinţa dându-mi târcoale, dar mi-am cântat colinde şi am trecut râul învolburat. Am dat cu fruntea de bolta cerească şi solstiţiul mi-a adus aminte cine sunt aprinzând scânteia fiinţei care am ales să fiu.
Am venit să fac lumină, dar fără tine mi-ar fi imposibil. Alături de tine, Lup Alb, pot fi de-a pururi flacăra aprinsă a iubirii, ştiind că o nouă zi este un început. O nouă clipă înseamnă o altă viaţă. Am ales şi mierea bucuriei se prelinge pe buzele mele. Am ales zborul, am ales înaltul, am ales lumina, am ales libertatea. M-am ales pe mine şi nu aş fi eu fără alegerile mele.
